Articole  |   |  Încărcat de: Redactie  

Amenzi în valoare de aproape 2,2 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu Harghita în primele 11 luni ale anului

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat, în primele 11 luni ale anului, amenzi în valoare totală de aproape 2,2 milioane de lei ca urmare a mai multor nereguli constatate cu prilejul a peste 500 de controale.

Potrivit unei informări a Gărzii de Mediu Harghita, până la sfârşitul lunii noiembrie, comisarii instituţiei au efectuat 510 inspecţii – 279 planificate şi 231 neplanificate. Au fost aplicate 95 de sancţiuni principale, dintre care 20 avertismente şi 75 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 2.174.500 lei. Ca sancţiuni complementare, s-a dispus suspendarea activităţii până la obţinerea actelor de reglementare în 39 de cazuri şi desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială în cinci situaţii.

Totodată, în perioada amintită, au fost sesizate organele de cercetare penală în 8 cazuri pentru incendierea vegetaţiei în arii protejate, îngroparea deşeurilor, deţinerea sau păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, respectiv efectuarea de lucrări în arii protejate, care pot avea impact semnificativ asupra ariei, fără avizul administratorului acesteia.

Citește mai mult

Tag-uri: ,

Încarcă resurse
7222 resurse încărcate