Articole | | Încărcat de: Cosmin Baciu
Apel la spirit civic în Călan: Tone de deșeuri ridicate din cimitire de către echipele primăriei
Primăria Orașului Călan trage un semnal de alarmă cu privire la gestionarea deșeurilor în cimitirele din localitate, după o amplă acțiune de ecologizare desfășurată recent. Echipele de intervenție au intervenit în cimitirele din Călanul Nou (ON) și Călanul Vechi (OV), de unde au fost ridicate, ca de fiecare dată, cantități impresionante de gunoi.
Deși igienizarea locurilor de veci este o activitate firească pentru cetățeni, reprezentanții administrației locale deplâng faptul că mulți vizitatori aleg să abandoneze resturile vegetale, coroanele vechi sau ambalajele în colțurile cimitirelor, în loc să folosească spațiile special amenajate.
„Vă rugăm să nu mai lăsați deșeurile rezultate în urma igienizării locurilor de veci aruncate la întâmplare. Duceți-le la pubelă!”, au transmis reprezentanții instituției.
Tag-uri: Deșeuri