Articole  |   |  Încărcat de: Redactie  

Argeș: Prefectul afirmă că a dispus de anul trecut controale privind o posibilă poluare a apei la Corbeni

Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, afirmă că a dispus încă de anul trecut controale, în urma sesizării privind o posibilă poluare a apei râului Argeș, în zona localității Corbeni.

Reacția Ioanei Făcăleață vine după ce președintele filialei PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu, i-a solicitat, duminică, demisia din funcție, imputându-i că nu ar fi luat măsuri în cazul unor deversări ilegale din comuna Corbeni și a riscului de contaminare a apei, deși Instituția Prefectului ar fi fost sesizată încă din august 2025.

‘În luna iulie 2025 un consilier local din comuna Corbeni a trimis o sesizare către Guvernul României. În luna august, aceeași sesizare a fost transmisă de către Secretariatul General al Guvernului către Instituția Prefectului ‘spre informare și analiză’. În aceasta, consilierul sesizează nefuncționalitatea unei rețele de canalizare și faptul că într-un sat cu persoane vulnerabile ar fi un ‘focar de infecție’, ‘dejecțiile trecând prin curți și ajungând în pârâu’. Conform legii, am trimis petiția spre verificare și soluționare instituțiilor abilitate, solicitând controale în teren și clarificări’, susține prefectul într-o postare pe Facebook.

Citește mai mult

Tag-uri:

Încarcă resurse
7149 resurse încărcate