Articole  |   |  Încărcat de: Redactie  

Comisia Europeană dă în ­judecată România pentru că nu a închis şi reabilitat ­depozitele de deşeuri

Potrivit unui comunicat publicat de Comisia Europeană (CE), a fost inițiată o acțiune împotriva României la Curtea de Justiție a UE, pentru nerespectarea legislației privind deșeurile, conform Mediafax. Într-un comunicat publicat la sfârșitul săptămânii trecute, CE a precizat că nu au fost respectate obligațiile cu privire la depozitarea deșeurilor în temeiul Tratatului de aderare a României, dar și al Directivei privind depozitele de deșeuri, adică Directiva 1999/31/CE, modificată de Directiva (UE) 2018/850.

Directiva UE le impune statelor membre obligația de a lua măsurile necesare pentru a închide și reabilita depozitele de deșeuri cărora nu li s-a acordat o autorizație sau care nu îndeplinesc condițiile de exploatare prevăzute de lege.

Citește mai mult

Tag-uri:

Încarcă resurse
7218 resurse încărcate