Articole | | Încărcat de: Puiu Vulea
Drobeta-Turnu Severin: Școala Gimnazială nr. 14 a intrat în reabilitare
„Am demarat lucrările pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr.14, una dintre cele mai mari unități de învățământ din județul Mehedinți, cu peste 800 de elevi și cadre didactice”, a declarat primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu.
Proiectul, în valoare de 9,14 milioane de lei, fonduri fonduri europene și buget local, va cuprinde:
– Racordarea școlii la rețeaua de gaze;
– Izolarea termică a fațadelor;
– Refacerea acoperișului clădirii;
– Montarea de panouri solare;
– Înlocuirea tâmplăriei de la uși și ferestre, cu una eficientă energetic;
– Modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare;
– Corpuri de iluminat de tip LED;
– Rampă de acces pentru persoane cu dizabilități;
– Lucrări pentru conformarea la cerințele ISU: realizarea unei scări exterioare pentru evacuare, montarea unui sistem de detecție a incendiilor, iluminat de siguranță și instalații de hidranți interiori și exteriori.
Tag-uri: Dotări Sanitare