Articole  |   

Fraudă cu vouchere SGR: Au păcălit un mare lanț de magazine cu 60.000 de euro

Mai multe persoane din Capitală ar fi falsificat tichetele primite după predarea unor ambalaje. Fără să ducă PET-uri la magazine, reușeau să primească sume de bani.

Poliţiştii fac marţi cinci percheziţii la persoane care au falsificat vouchere utilizate în cadrul sistemului de garanţie–returnare pentru ambalaje, producând un prejudiciu de 60.000 de euro unui lanţ de magazine de retail alimentar.

Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice au deschis dosar penal pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Suspecţii au acţionat în perioada iulie – septembrie 2024, când au decontat „la un lanţ de magazine de retail alimentar, în mod ilegal, vouchere SGR (sistem de garanţie–returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile) cu serii unice / coduri de bare unice / aceleaşi coduri QR, vouchere ce ar fi fost imitate prin multiplicare, inducând în eroare casierii magazinelor în cauză, întrucât ar fi prezentat aceleaşi elemente de identificare cu cele originale, cu scopul obţinerii frauduloase de sume de bani”, informează Poliţia Română.

Citește mai mult

Tag-uri: , , , ,
Încarcă resurse
3770 resurse încărcate