Articole  |   |  Încărcat de: Redacție  

Oamenii transformă planeta într-un ritm greu de controlat

De Ziua Internațională a Pământului, analizăm starea planetei prin cele patru elemente esențiale – apă, aer, foc și sol. În 2024, au fost raportate peste 7.000 de inundații majore la nivel global, temperaturile medii au depășit 1,5°C față de era preindustrială, iar în România, fiecare locuitor mai are doar 1.400 de metri pătrați de pădure. Rapoartele recente atrag atenția asupra unei crize sistemice cu efecte ireversibile dacă nu acționăm acum.

Când mișcarea Earth Day a luat amploare la sfârșitul mileniului trecut, avertismentul era clar: dacă liderii lumii nu acționează rapid, schimbările climatice vor deveni ireversibile.

În 2025, acel avertisment nu doar că este valabil, ci devine acut.

Potrivit Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatic (IPCC), fără reduceri drastice ale emisiilor de gaze cu efect de seră, ne îndreptăm spre un scenariu cu +3,2°C până în 2100, un prag de colaps climatic.

În acest peisaj, natura – apa, aerul, solul și focul, nu mai sunt elemente, ci linii de rezistență. Și toate cedează.

APA – Inundații record și ape dulci în declin
Conform raportului World Resources Institute 2024, peste 25% din populația globală trăiește în zone cu stres hidric extrem.

În același timp, UNESCO semnalează o degradare accelerată a resurselor de apă dulce, din cauza poluării industriale, agriculturii intensive și schimbărilor climatice.

Citește mai mult

Tag-uri: ,

Încarcă resurse
7138 resurse încărcate