Articole  |   

Pentru că brașovenii au început să recicleze en-gros, de mâine va funcționa și PETrică III, în zona complexului comercial Rapid de lângă Gară. Până acum s-au colectat aproape 800.000 de PET-uri, sticle și doze de aluminiu

WhatsApp Image 2022 02 17 at 13.59.54 1200x901 1
Sursa foto: bizbrasov.ro

Primăria Brașov, împreună cu cei doi parteneri – Envipco și Brai-Cata – a luat decizia de a amplasa al treilea sistem de colectare a ambalajelor reciclabile, în zona Gării.

Asta după succesul înregistrat cu ,,PETrică” din Livada Poștei, primul amplasat în municipiu, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, care a reușit, în cele 5 luni de funcționare, să colecteze aproape 600.000 de PET-uri, doze de aluminiu și sticle, iar PETrică II, din cartierul Astra, a colectat, din 7 ianuarie, 175.000 de ambalaje reciclabile. Astfel, de vineri, 18 februarie, pe B-dul Victoriei, în zona pietonală din fața complexului comercial Rapid, va fi pus în funcțiune cel de al treilea sistem automat de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu, sistem care îți oferă în schimbul ambalajelor transport gratuit cu mijloacele de transport în comun.

Citeste articolul complet

Sursa foto: bizbrasov.ro, aici

Tag-uri: , ,
Încarcă resurse
3270 resurse încărcate