Articole | | Încărcat de: Adina Sîrbu
Proiectul depozitului de deșeuri de la Lumina, în transparență decizională pe site-ul Primăriei
Primăria comunei Lumina anunță că a inițiat procedura de transparență decizională pentru proiectul privind dezvoltarea unui depozit de deșeuri nepericuloase.
Documentele aferente proiectului de hotărâre, respectiv referatul de aprobare, raportul de specialitate și forma propusă a actului normativ, sunt publicate pe site-ul Primăriei Lumina sau pot fi consultate integral la sediul instituției.
Persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii sau opinii până la data de 9 martie.
O dezbatere publică pe această temă este programată pentru data de 8 aprilie, la ora 16.00, la sediul Căminului Cultural Lumina.
Tag-uri: Deșeuri