Articole | | Încărcat de: Cristina Cohuț
Taxele pe dioxid de carbon explodează în Uniunea Europeană. Cine plătește nota și cât de mare este, de fapt
De unde vin banii: Cine plătește taxele pe dioxid de carbon
Dacă ne uităm la structura celor care plătesc taxele pe CO₂, primul loc este ocupat de sectorul energetic. Producția și furnizarea de energie electrică, gaze, abur și aer condiționat generează 30,1% din totalul taxelor încasate în 2023. Nu e o surpriză: energia rămâne una dintre cele mai mari surse de emisii, iar politicile europene apasă cel mai tare exact aici.
Foarte aproape vine industria prelucrătoare, cu 29,4% din total. Fabricile, uzinele și liniile de producție sunt prinse într-o dublă presiune: trebuie să producă, dar să și reducă emisiile, iar acest lucru costă. Aproape 60% din toate taxele pe CO₂ provin, așadar, doar din aceste două sectoare.
Poate cel mai interesant – și cel mai sensibil – este locul ocupat de gospodării. Oamenii obișnuiți ajung să plătească 22,3% din totalul taxelor pe dioxid de carbon. Nu direct, printr-o „taxă CO₂” pe fluturașul de salariu, ci prin facturi mai mari la energie, combustibili mai scumpi și costuri crescute pentru transport și produse de bază.
Tag-uri: Calitatea aerului, Emisii de CO₂