Iernile Bucureștiului interbelic aveau un farmec aparte, greu de imaginat astăzi. Orașul, aflat într-o perioadă de dezvoltare accelerată, combina modernitatea cu improvizația, iar soluțiile ingenioase apăreau adesea acolo unde nimeni nu s-ar fi așteptat. Într-o epocă în care deplasarea la munte nu era la îndemâna oricui, Capitala a reușit să ofere locuitorilor săi o alternativă surprinzătoare pentru sporturile de iarnă: o pârtie de schi amenajată chiar la marginea orașului.

Valea Plângerii, periferia uitată a Capitalei
Puțini bucureșteni de astăzi știu că, în locul Parcului Tineretului, inaugurat în 1974, a existat cândva una dintre cele mai neobișnuite stațiuni de schi din Europa. Povestea acestui loc este una a contrastelor extreme, în care o groapă de gunoi sinistră, cunoscută sub numele de Valea Plângerii, s-a transformat, pentru câțiva ani, într-un spațiu de agrement frecventat de mii de oameni.

La începutul secolului XX, zona aflată lângă Cimitirul Bellu era departe de a fi un loc prietenos. Valea Plângerii era o vastă groapă de gunoi, o mlaștină insalubră în care se adunau resturile orașului și unde supraviețuirea devenise o luptă zilnică. Aici își făceau veacul oamenii cei mai săraci ai mahalalelor, atrași de posibilitatea de a găsi obiecte ce puteau fi valorificate sau refolosite.

Citește mai mult