Articole
Scandalul pe tema salubrităţii în Ploieşti continuă. Primarul acuză Agenția pentru Protecția Mediului că „blochează” autorizaţia de mediu pentru noul operator, acuzându-l pe directorul instituției că este instrumentul „mafiei deşeurilor”
Scandalul pe tema contractului de salubritate continuă la Ploieşti. După ce municipiul a ieşit din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri Prahova…
România marchează un exemplu istoric pentru Europa. Strategia țării noastre, considerată studiu de caz pentru vecinii din UE
În primele 14 luni de funcționare, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) din România a demonstrat un impact colosal față de locul ocupat la…
Peste 50 de biserici din județul Brașov au permis amplasarea de containere pentru colectarea hainelor vechi. Ce nu poate fi donat este trimis în Africa, la reciclat
În condițiile în care colectarea deșeurilor textile a devenit obligatorie și în România de la 1 ianuarie, deși infrastructura este încă deficitară…
România, nou infringement. Paiele, tacâmurile sau ambalajele din plastic ar fi trebuit eliminate de acum patru ani
România este atenționată din nou de Comisia Europeană, de data aceasta pentru că nu am implementat corect Directiva privind eliminarea plasticului de…
Apar containerele pentru colectarea deșeurilor electronice și electrocasnice mici
Locuitorii Sectorului 3 au acum o soluție mai accesibilă pentru eliminarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni. Primăria a început instalarea…
Paradoxul SGR în România: a prins acolo unde era deja o bază solidă
Hai să ne imaginăm că sistemul de reciclare e ca un motor: dacă ai deja un motor bine întreținut, adaugi un combustibil…
Video / ECOTIC: De la liniar la circular, pentru un mediu curat!
Modelul economiei circulare urmărește reducerea risipei de resurse și de eficientizare a acestora, precum și diminuarea impactului negativ asupra mediului înconjurător. La…
Deșeuri depozitate ilegal la Aiud: Vor fi montate camere de suopraveghere în câmp. Alte măsuri drastice anunțate de Primărie
Deșeuri depozitate ilegal la Aiud: Vor fi montate camere de suopraveghere în câmp. Alte măsuri drastice anunțate de Primărie Groapa de gunoi…
Cel mai mare producător român de băuturi critică dur dopul atașat de sticlă: 10 ani anulați!. Sistemul de garanție – returnare, “un Nordis/Caritas al deșeurilor”
Cel mai mare producător român de băuturi, Romaqua Group, critică în termeni duri reglementările impuse producătorilor privind menținerea dopurilor atașate de sticle…
Nicoleta Lazăr: „Ne-am format o echipă cu expertiză de aproape 15 ani în domeniul deșeurilor din România și oferim suport de specialitate tuturor partenerilor noștri“
Activitatea Organizațiilor care Implementează Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor (OIREP) este esențială pentru întreg sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje din România….
10,77 % reciclat, în lege minim 50%. Amenzi de 1.160.000 lei de la Garda de Mediu pentru managementul deşeurilor în judeţul Braşov
Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) Braşov (care colaborează cu Comisariatul Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Gărzii Naţionale de Mediu,…
Şi ţigările ne aruncă în infringement!
Printr-un comunicat transmis în data de 12 februarie 2025, Comisia Europeană a anunţat că a declanşat o nouă procedură de infringement împotriva…