Viața secretă a copacilor
Mi-am amintit cum, în urmă cu mulți ani, cam prin vremea studenției, în timpul unei plimbări în Cișmigiu, discutam cu însoțitorul ( ) meu despre ce simt arborii. Noi ne gândeam atunci că pot “simți” bucurie când le culegi fructele, dar pot “simți” și durere când le rupi crengile.
E interesant cum cartea aceasta m-a dus înapoi la conversația din trecut, ca și cum mi-ar fi așteptat mintea să fie pregătită. Ca și cum am simți adevărul înainte ca știința să îl poată demonstra.
Viața secretă a copacilor nu e chiar secretă, doar că mult timp nu am fost pregătiți să înțelegem. Azi știm că plantele simt, comunică și reacționează. Nu se bucură, nu vorbesc și nu plâng, așa ca noi, dar în limbajul lor, chimic, electric și lent.
Când culegi un fruct, nu e o rană în sensul dureros. Fructul e, de fapt, o invitație: „ia-mă, poartă-mă mai departe”. Pomul vrea să fie cules. De asta fructele se coc, se colorează, devin dulci. E o colaborare.
O creangă ruptă, însă, e altceva. Copacul activează semnale de stres, trimite „mesaje de alarmă” chimice către alte părți ale corpului sau chiar către alți copaci din jur. Nu durere ca a noastră, dar suferință biologică, pierdere, dezechilibru. Un „ceva nu e în regulă”.
Viața secretă a copacilor, nu e doar o carte despre copaci. Nu te lovește cu revelații spectaculoase, ci te schimbă încet, ca o potecă prin pădure pe care intri curios și ieși alt om. Peter Wohlleben scrie simplu despre lucruri care, odată citite, devin de necontestat. Copacii au relații, memorie, chiar grijă unii față de alții.
Cartea te obligă să renunți la ideea că natura e decor. După câteva capitole, un copac nu mai e „un copac”, ci un vecin tăcut care muncește, comunică, suferă și cooperează. O creangă ruptă nu mai e un gest banal. O pădure nu mai e o masă de lemn în așteptare. Este o prietenă care te invită în vizită. Iar dacă accepți invitația, începi să observi altfel frunzele, rădăcinile, umbra, lumina.
După ce citesti această carte, o sa te surprinzi într-o zi atingând scoarța unui copac cu mai multă atenție, blândete și respect, decât ai atins vreodată un obiect.